Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Versiunea originala a acestui articol a fost conceputa de dl. Mike Miles, cunoscut antrenor si promotor de Muay Thai din Canada. El trateaza despre numeroase "puncte fierbinti" ale istoriei sportului si disciplinelor sale si incearca sa faca lumina intr-un mod argumentat si obiectiv intr-un domeniu care e inca subiect de controverse patimase. Cu permisiunea d-lui Miles (pentru care ii multumesc cu toata caldura) am tradus in romana articolul, pe care il puteti citi in original la http://mikemiles.com/history1.html / history2.html etc. (pana la 7.html) in mai multe pagini succesive.
Romania a fost ferita (inca …) de multe din disputele de pe plan international. Cele mai aprinse acolo au fost cele privind intaietatea Muay Thai asupra celorlalte discipline de lupta de contact si cele privind invadarea scenei de catre variante edulcorate de asa-numit kickboxing care nu au de fapt nici o legatura alta decat de aparenta cu sportul de ring si care au frustrat antrenorii adevarati prin usurinta cu care cei care promoveaza asemenea activitati cuceresc piata prin marketing agresiv. Sunt constient ca asemenea probleme (din fericire) nu exista la noi sau nu la scara la care sa fie amenintatoare pentru sport in general. Europa, in plus fata de America, a beneficiat de o constanta mai mare in sanul organizatiilor promotoare. Asa cum veti vedea din parcursul articolului, peste ocean, tentatia de a face show a dus la false dispute intre "arta martiala contra arta martiala". Dorinta (sustinuta de cu totul altceva decat de fairplay si dezinteres) de a vedea "ce stil e mai bun" nu a dus la nimic bun, ci la o neintrerupta schimbare de azi pe maine a seturilor de reguli care a dezorientat luptatorii, acestia neputand sti niciodata din timp pe ce sa isi bazeze strategia antrenamentelor. Comparativ, situatia mai stabila din Europa a dus la cristalizarea precoce a seturilor de reguli azi aproape unanim acceptate, iar sportivii avand stabilitate in privinta formatului competitional au putut ajunge mai repede la excelenta … asa incat America a pierdut intrucatva "creasta valului" pe care se afla in anii 70-80.
Constient ca aceste lucruri inca nu s-au intamplat la noi … uneori poate nu din "lipsa dorintei" unora de a face rau (ca din pacate ea cam exista si la noi ca peste tot) ci pentru ca noutatea sportului si putinatatea banilor dau inca putine motivatii pentru cautatorii de noduri in papura, pe de alta parte, tocmai pentru a crea o idee despre cat de alambicate pot fi traseele unor evolutii, cat de usor se pot forma idei eronate si cat de usor pot fi ingropate ca fiind uitate unele lucruri, am incercat sa dau prin traducerea articolului un "semn de exclamare" fata de tendintele factioniste si certurile intestine care tind sa se manifeste, in mic, si pe scena noastra. Pe de alta parte, articolul contine informatii extrem de detaliate despre istoria sportului care pot fi interesante prin ele insele. Interventiile explicative ale mele in text sunt semnalate ca atare (cu abrevierea "n.t.")
Informatia din acest articol este rezultatul a numeroase investitii de timp si efort de cercetare. La origine, am scris aceste lucruri ca raspuns la cele prezente pe un site de Muay Thai extrem de popular care au ca autor un om pe care il respect foarte mult (Pop Praditbatuga). Dl. Praditbatuga este 100% un adept fervent al Muay Thai si oricine ma cunoaste stie ca si in cazul meu acest lucru este valabil. Dar citind numeroase alte site-uri de pe web, am suferit oarecum niste deziluzii. Sunt de-a dreptul obosit de afirmatiile gen "Muay Thai este superior cutarui sau cutarui stil de lupta de ring" si inca si mai mult de a vedea suporteri ai unei discipline sportive martiale aruncand cu noroi in toti ceilalti sportivi, in stilurile, regulile si istoria disciplinelor alternative. Se procedeaza cu o totala lipsa de respect si se merge pana la a arunca vina pentru insuccesele propriei discipline in lumea sportului pe seama celorlalte si a adeptilor lor. Culmea necazurilor incepe cand pentru a-si sustine prejudecatile si declaratiile eronate, unii ajung sa raspandeasca legende in sprijinul unor argumente si opinii unilateral concepute. Asa incat am simtit ca exista nevoia ca cineva sa construiasca o istorie bazata pe fapte autentice in loc sa se continue cu declaratii despre care stiu sau simt ca sunt bazate pe "erezii" sau denaturari intentionate de fapte vechi deja de ani si ani de zile.
Partizanii Muay Thai care critica atletii de Fullcontact si Kickboxing aparuti ani de zile inainte ca meciuri de Muay Thai sa fi avut loc sau sa fie permise in America ar trebui sa acorde respect acolo unde cei in cauza merita acest respect. Vreau sa fie clar ca acest articol NU este in nici un fel un atac la adresa Muay Thai, cu atat mai mult cu cat am iunit acest sport si am trait in si pentru el. Dar cred ca aceasta arta este destul de puternica pentru a trai din proprii lauri, fara a avea nevoie sa fie promovata prin deformari ale adevarului, dezinformari sau atacuri la persoana impotriva predecesorilor ei. Regulile de Fullcontact si Kickboxing (lowkick) au deschis usa pentru a putea in fine progresa spre formatul competitional de Muay Thai in America. Sunt de acord ca unii promotori cu putere si influenta din lumea Fullcontact si a Kickboxingului au incercat sa impiedice, prin metode cu totul discutabile, dezvoltarea Muay Thai in America. Dar nu pot fi de acord cu partizanii Muay Thai atunci cand din cauza unui mar putred socot ca toate merele sunt de vina. Intentia acestui articol nu este de a clama superioritatea vreunei discipline de ring si nici macar faptul ca as aprecia-o mai mult ca pe Muay Thai, ci provine din sentimentul ca opiniile asupra unor fapte trebuie sa fie mature, bazate pe adevar si lipsite de prejudecati.
Chiar daca am intentionat ca acest articol sa acopere numai America de Nord, exista unele puncte cheie care implica alte parti ale lumii, care sunt importante pentru sustinerea si intelegerea istoriei disciplinelor martiale descrise aici, considerate de unii ca nefiind numai discipline ci chiar sporturi complete sau arte (martiale - n.t.). Evident, acoperirea exhaustiva a unei asemenea probleme ar insemna ca activitatea de cercetare sa devina una de profesionist pentru mine, si inca si aceea una exclusiva. Sunt de acord, ba chiar sunt sigur, ca aceasta nefiind cu putinta, probabil ca exista multe aspecte pe care nu le-am putut avea in vedere dar in general am raportat faptele asa cum cercetarea le-a adus in lumina. Este in continuare o munca foarte solicitanta si cu pretentii de exhaustivitate care imi va cere inca si mai mult timp pe viitor (daca imi va fi cu putinta sa-l gasesc).
Problemele lingvistice intalnite in timpul cercetarii m-au facut constient de ce au putut apare atatea dezinformari si neintelegeri in aceste discipline. Avand in vedere aceasta, am incercat ca toate declaratiile din articol sa fie sustinute cu dovezi si lucruri concrete. Daca exista o lipsa de dovezi sau nu am gasit nimic concret in sprijinul unei afirmatii si cineva va aduce dovezi privind contrariul, voi schimba conform acestora cele spuse aici. Sper ca acest articol sa poata deschide ochii macar catorva persoane si sa primesc raspunsuri cu dovezi aduse intr-un mod neutru si rece care sa poata sprijini si/sau nega cele sustinute. Va rog sa-mi scrieti in acest scop la mike@mikemiles.com Astept cu entuziasm sa invat lucruri noi pentru ca inca imi pun eu insumi multe intrebari. Unele lucruri despre care am scris aici sunt considerate "tabu". Le voi discuta din punct de vedere istoric prin prisma informatiilor pe care le-am putut obtine si nimic mai mult. Nu doresc in nici un fel sa atac sau sa deranjez prin aceasta vreo persoana sau organizatie. Ca cititori, va puteti forma singuri o opinie inteligenta luand in considerare cele scrise. Toate informatiile de aici sunt sub copyright si nu pot fi reproduse fara consimtamantul meu scris. Va rog sa respectati acest lucru. Daca intentionati sa utilizati unele lucruri descrise aici as aprecia foarte mult daca m-ati informa cititorii despre sursa lor. Numeroase persoane au utilizat informatii rezultate din cercetarea mea si le-au pus ca atare pe propriile pagini web. V-as ruga sa respectati munca acolo unde este cazul.
In ultimul sfert de secol, kickboxing s-a dezvoltat constant la nivel mondial. Situatia lui nu este mult diferita de a boxului in ultimele decade. Exista o adevarata "supa alfabet" de organizatii care promoveaza si sanctioneaza disciplinele sportive. Opinii diferite si ostilitati apar atunci cand se pune intrebarea care din aceste organizatii sunt mai credibile. Unele din aceste organizatii au fost puternice in trecut, unele sunt puternice acum, in timp ce unele nu vor avea niciodata sanse reale de a fi considerate legitime. Las aprecierea acestor fapte la latitudinea dv., mai ales considerand ca, daca opiniile s-ar fi format numai vazand "ochi la ochi", nu ar exista acum atatea organizatii. Mentionarea organizatiilor va fi facuta in ordine alfabetica (acolo unde exista enumerari - n.t.), cea mentionata prima nefiind in nici un caz cea considerata cea mai buna.
Organizatii din trecut : FFKA, IMF, IMTA, KICK, PKA, PKC, WKC.
Organizatii din prezent: IKF, IMTO, ISKA, WAKO, WKA, WMC, WMTA, WPKL.
Acestea sunt cateva organizatii care au o istorie scrisa in spate. Cat priveste totalitatea organizatiilor, exista mult mai multe in "supa alfabet", incat ar fi necesara o pagina intreaga a articolului numai pentru a le enumera !
Pentru a face lectura mai placuta, am adaugat imagini vechi, rare si dificil de gasit ale unor coperte de reviste, carti, si fotografii vechi si rare. Detin mii de reviste de arte martiale de peste tot din lume din anii 60 pana la 90, si a fost destul de greu de decis pe care sa le folosesc ca fiind cele mai pertinente pentru scopul articolului. Evident, existau nenumarate optiuni, dar le-am ales pe cele de fata ca fiind cele mai reprezentative pentru scopul articolului. Am inclus de asemenea informatii provenind de la numerosi reprezentanti renumiti si respectati ai artelor martiale si kickboxingului, pionieri care pot vorbi in cunostinta de cauza si cu autoritate despre problemele discutate aici.
Acestor prieteni si colegi, precum si paginii de web de Muay Thai care m-au inspirat sa continui munca de cercetare, le multumesc pentru asistenta si motivatia de a termina. (Articolul va fi continuat in masura in care voi obtine informatii noi). Multumiri de asemenea artistilor martiali care mi-au furnizat informatii, printre care se numara Bill Wallace, Joe Lewis, Benny Urquidez, Jim Harrison, Tong Trithara, Bob Wall, Dale Floyd, Panya Kraitus, Alex Tsui (si nu numai lor); multumiri de asemenea tuturor cititorilor care mi-au furnizat atat informatii aditionale cat si feedback.
Sportul numit Kickboxing are in America de Nord o istorie scurta, daca o comparam cu a boxului, dar interesanta. In timpul celor cateva decade de existenta a acestui sport pe continent, au existat numeroase si imprevizibile schimbari, rasturnari de situatie si surprize. Multe din ele se datoreaza tocmai istoriei de scurta durata care a fost rau inregistrata si/sau a continut dezinformari, interpretari artificiale, erori lingvistice, precum si o mare incarcatura politica, acestea in contextul istoriei comune, in care oamenii si asa au opinii diferite despre lucruri. Rezultatul a fost creearea unor opinii si sentimente contradictorii intre disciplinele de ring diferit orientate ale sporturilor de lupta existente - diferit orientate pentru ca insesi regulile le fac diferite: Fullcontact Karate, care permite lovituri cu piciorul peste nivelul centurii, Kickboxing, care permite si lovituri cu tibia la coapsa, Muay Thai, care permite, in mai multe formate de reguli, lovituri la coapsa, genunchi si coate. Aceste dispute au dus la razboaie mediatice, televiziunile primind memorii din partea unora din suporteri si promotori pentru a nu permite difuzarea show-urilor celorlalte discipline, "rivale". Acesta este unul din motivele pentru care "Kickboxing" nu mai apare pe ecrane asa des ca in anii 70-80. In termenii vanzarilor de bilete care ii intereseaza pe organizatori, nici marele public nu pare sa sustina sportul asa cum acestia si-ar dori. Uneori lupta interna intre discipline capata forme de cerc vicios, fiecare disciplina criticand pe toate celelalte si toate ajungand sa se critice reciproc. La o prima vedere disputele se leaga de insasi utilizarea termenului de "Kickboxing", dar a cui e vina ? Media din America de Nord se refera la intreg grupul de arte martiale care utilizeaza manusi de box drept "Kickboxing". Revistele de arte martiale cele mai importante din America de Nord utilizeaza termenul pentru foarte multe discipline - Fullcontact Karate (Kickboxing American), San Shou (Kickboxing chinez), Bando (Kickboxing birmanez), Boxul francez-savate (Kickboxing francez), Muay Thai (Kickboxing thailandez), existand pana si Cardio-Kickboxing si, fereasca-ne Dumnezeu de mai rau, Tae Bo (suna de ras …?) Apopos, dl. Billy Blanks nu a fost niciodata "Campion mondial de Kickboxing" si, de altfel, nici nu pretinde decat ca a fost "Campion mondial de arte martiale".
Exista azi o miriada de variante complet edulcorate de "kickboxing aerobic" predate de insi autoproclamati kickboxeri, necalificati, neantrenati si care nu au facut niciodata nimic serios in sau pentru sport si disciplinele lui. Exista atatea casete video de kickboxing ca devine jenant. Domnii si doamnele care apar acolo, dupa un singur meci, se proclama atat de "letali pe ring" ca au pretentii de "guru" pentru toata lumea. S-a mers pana acolo incat se fac bani buni din certificarea/licentierea te miri cui pentru a deveni instructor de "Kickboxing" sau "Cardio-te-miri-ce". Cei mai multi din cei care dau aceste certificate nu au nici un fel de experienta sau antrenament de kickboxing si nici macar nu au certificate ei insisi. Imi vine in minte in mod particular o organizatie care furnizeaza certificate in Florida, SUA, care a devenit o veritabila prostitutie a sportului (insa, credeti-ma, sunt departe de a fi singurii in culpa). Pentru o taxa, poti participa la un seminar de cateva ore, pierdut intr-o masa de oameni, si voila, ai obtinut un certificat de instructor de kickboxing. Problema este ca, daca sustii ca esti instructor de karate dupa cateva ore de studiu la un seminar oarecare, toti karateka autentici vor acuza lipsa antrenamentului serios si a parcurgerii sistemului de grade clasic pana la cel de instructor. Odata insa ce apare acest "dublu standard" (de kickboxing ca sistem de lupta de ring si kickboxing ca simplu antrenament aerobic - n.t.) devine ok pentru unii karateka si unele organizatii (nu vorbim de cele serioase) sa prostitueze disciplinele de Kickboxing pe bani buni.
Carte despre Muay Thai din anii 70 Muay Thai - arta luptei neinarmate din Siam (1976) Una din primele carti despre Muay Thai din America. Contine informatii despre filiera de practicanti careia ii apartin eu insumi. Editia este epuizata.
Desi acest lucru este adevarat, poate induce intrucatva opinii eronate. Adevarul este ca, la data aparitiei Muay Thai in America, nu existau nici Kickboxing nici Fullcontact Karate. Istoria Muay Thai in America este destul de bine documentata. In 1950, Muay Thai a fost introdus in America, dar numai putini privilegiati au putut sa-i urmareasca pe Surachai Looksurin si Soomsri Tiemkamhaeng demonstrand tehnicile sportului in sali sau chiar circuri in aproximativ sapte evenimente. Luati in considerare ca si Karate era inca un termen complet strain marelui public american la acea data. E oarecum ironic ca o arta de 2000 ani vechime (varsta exacta e inca obiect de speculatii, datorita distrugerii a numeroase dovezi istorice prin invazii si razboaie) a aparut mai intai in demonstratii de circ. Insusi fondatorul (ulterior faimos, n.t.) al Kyokushinkai, maestrul Mas Oyama facea in acea perioada demonstratii de karate in gale de catch si mici evenimente locale. Si nu e catch-ul un fel de "circ" (sa avem un pic de simt al umorului aici !). Luptatorii Thai au vrut sa introduca Muay Thai in America dar au esuat. Arta lor era privita ca prea brutala. Sponsorii demonstratiilor i-au parasit si i-au lasat pur si simplu de izbeliste pana Ambasada Thailandei a intervenit si le-a platit cheltuielile de intoarcere. Alti trei thaiboxeri au facut demonstratii de oarecare succes in SUA pentru aproximativ 6 luni in 1951; ei au fost vazuti in Hawaii, California si Texas. Abia in 1962 marele public a mai avut ocazia sa vada o demonstratie oficiala de Muay Thai (stilul primind o recunoastere), cu muzica specifica, la Targul International din Seattle. (Seattle era la acea vreme "citadela" lui Bruce Lee; e o intrebare buna daca maestrul a luat parte la eveniment, pentru ca un punct interesant este ca Bruce Lee a adoptat tehnici de Muay Thai in arsenalul sau de Jeet Kune Do, vizibile in scenele primului sau film de Kung Fu (produs in China) din care o parte au fost turnate in Thailanda - "The Big Boss" sau "Pumnii maniei").
Trasarea istoriei complete a "Karate de contact" in America este aproape la fel de grea ca a originii artelor martiale insele. Contele Dante (alias John Keehan) a fost transformat in oaia neagra a comunitatii artelor martiale americane pentru a fi permis contactul in competitiile de Karate. In 1967 "Parintele Tae Kwon Do"-ului american John Rhee exclama "Sunt personal si total impotriva unui asemenea soi de competitii si nu imi voi trimite nici un elev la ele. Stiu ca acest soi de lupte vor distruge Karate in America intr-un foarte scurt timp". In mod cu totul ironic, echipamentele inventate de Rhee la inceputul anilor 70 sub denumirea de Safe-T au fost primele utilizate ca protectii in primii ani de Fullcontact Karate in acelasi mod in care manusile sunt utilizate la meciurile de box. Ele nu au fost nicidecum proiectate pentru contact ci pentru a creste siguranta si a incuraja antrenamentele de sparring. Intr-o alta nota ironica, Rhee a devenit implicat in anii 70 in Campionatul Mondial de Karate Profesionist (World Professional Karate Championship) din Los Angeles prin elevul sau Jeff Smith. De acolo inainte, Rhee este responsabil de dezvoltarea unor competitii de fullcontact (Liga Mondiala a Centurilor Negre, World Black Belt League).
COUNT DANTE - JOHN KEEHAN
Controversatul si autoproclamatul "Maestru al atingerii mortale". S-a manifestat impotriva artelor martiale orientale ca fiind exagerate in privinta misticismului. In anii 60 si la inceputul anilor 70 a fost implicat in dispute intre sali in Chicago, una din acestea ducand la moartea prin injunghiere a lui Jim Konchevic (1970). Dante a murit in 1976 in imprejurari controversate. Elevul lui, Frank Ryan, a preluat organizatia sa, ca si autoproclamatul titlu al lui Dante de "cel mai letal om in viata".
1962
Ray Skarica deschide Clubul American de Kickboxing (American Kickboxing Club) in Astoria. Skarica pretinde ca are competitii anuale in club in anii 70. Cine lupta insa acolo? Numai elevii lui? Cine acorda titlurile? Elevul sau Anthony Johnson este asa-numitul pretendent la titlul de campion mondial la categoria usoara, dar in ce organizatie …?
BANDO APARE IN AMERICA
1963
Dupa calatorii in toata lumea, expertul de Bando birmanez Maung Gyi ajunge in Washington si fondeaza Asociatia Americana de Bando (American Bando Association) in 3 martie 1963. Gyi era un apreciat oficial al meciurilor timpurilor si a fost arbitru la meciul istoric de fullcontact Bill Wallace - Joe Corley din 1975.
Dr. Maung Gyi
Maung Gyi este un practicant proeminent al Bando birmanez. In tinerete Gyi a invatat de la experti ca Saw Ni, Bo Mein Sa si Saya Zaw Min. In 1953 Maung Gyi a organizat un mic grup si a realizat printre primele demonstratii de kickboxing din Tokyo. Gyi a fost multumit de faptul ca in anii 60 tarzii si 70 timpurii Kickboxing a devenit sportul nr. 1 in Japonia. Gyi era foarte bine antrenat in box clasic si chiar isi propusese sa participe la Olimpiada din 1956. El a fost descalificat insa intr-un meci eliminatoriu pentru ca si-a pierdut controlul si a utilizat o tehnica de Bando. In iunie 1971 Gyi a invins un boxer de categorie mijlocie prin TKO de runda a 3-a. In decembrie 1971 a invins un alt boxer, de data aceasta la semigrei, dupa un meci de 6 runde. Oponentul a suferit un KO dupa o serie de lovituri de pumn si picior. In 20 de ani de competitii (sub 3 nume de luptator, Kobayashi, Maung Maung si Maung Gyi) Gyi avea un record de 66 de victorii prin KO si 30 de infrangeri, din care 15 prin KO, 9 de la compatrioti birmanezi in cursul lui 1956. 1963
John Keehan (Count Dante) a organizat primul "Campionat Mondial de Karate" (the 1st World Karate Championships) la Chicago Fieldshouse in 28 iulie 1963. In 1967, tot la Chicago, el a promovat ceea ce se presupunea a fi primul concurs de karate fullcontact "bareknuckle" (fara manusi) din SUA. Se spune ca numai 8 competitori centuri negre au participat la eveniment.
1967
John Ryther castiga World Professional Martial Arts Championship (Campionatul Profesionist de Arte Martiale). A fost o competitie de mixed martial arts - no holds barred din care castigatorul a obtinut un premiu de 10000 $. De la data evenimentului, faptul ca a avut sau nu loc cu adevarat este controversat.
Anii 70:
Muay Thai - Cea mai distinsa Arta Martiala (in limba Thai) (1976): primul manual extensiv despre Muay Thai publicat in Thailanda. Cartea il are ca autor pe Acharn Panya Kraitus, care este la originea filierei de Muay Thai careia ii apartin.
1968
Viitorul pionier al Muay Thai in America Surachai Sirisute incepe sa predea Muay Thai intr-un mod foarte "nezgomotos" in SUA. Sirisute, Surachai.
Fondatorul Thai Boxing Association of the USA (Asociatia de Thaiboxing a Statelor Unite). A dobandit o recunoastere mai proeminenta in 1982 datorita asocierii cu faimosul elev al lui Bruce Lee Dan Inosanto.
O parte din surse il desemneaza drept campion al stadionului Don sau Don Muang din Thailanda, dar nimeni nu a auzit acolo de un asemenea stadion. Recordul de lupte profesioniste pe care l-ar avea este de ordinul a 70.
Devine popular in Japonia un hibrid de arte martiale incorporand tehnici din Muay Thai, Judo, Karate si Shoringi Kempo. De fapt nu e nimic nou afara de modul de a combina lucrurile. Japonezii au imprumutat lucruri din Muay Thai si si-au denumit noul sport "Kickboxing". Sunt utilizate aceleasi tactici ca in Muay Thai dar nu este rar sa se vada si lovituri de "ciocan" cu antebratul si proiectii de judo. Stilul a aparut la inceputul anilor 60 in Tokio si s-a raspandit repede in restul tarii. Nasterea "Kickboxingului Japonez" a aparut cand fanii Muay Thai au inceput sa-i critice pe karateka japonezi in privinta vitezei si fortei lor. Promotorul de box japonez Osamu Noguchi a fost constant criticat in timpul vizitelor lui la Bangkok. Noguchi a rabdat toate comentariile sarcastice si si-a propus sa-i faca pe thailandezi sa-si inghita insultele. Noguchi Osamu, considerat parintele kickboxingului japonez. Abil in probleme financiare, a fost unul din cei mai proeminenti promotori de lupte in Japonia. In decembrie 1959 a importat luptatori de box din Thailanda si Filipine pentru a resuscita interesul in scadere pentru box clasic al japonezilor. Noguchi avea 5 ani de box in spate cand a inceput sa se implice in kickboxing. In ianuarie 1966 Noguchi a constituit JKBA (Japan Kickboxing Association, Asociatia de Kickboxing din Japonia). In ianuarie 1967, Noguchi si reprezentanti din Coreea de Sud, Filipine si Thailanda au format Orient Kickboxing Association (Asociatia de Kickboxing Orientala).
REVISTA DE ARTE MARTIALE DIN ANII 80 - "Black Belt Magazine" Nov. 1986: una din multele reviste de arte martiale ale perioadei in care a aparut Sirachai Sirisute
Noguchi a intrevazut imediat un mod de a face bani si pe 12 februarie 1963 a gasit 3 challengeri pentru un meci de Muay Thai contra Karate. Thailandezilor le era permis sa utilizeze numai lovituri de brat si picior (fara clinci cu coate si genunchi, n.t.) in timp ce Karateka puteau folosi tehnicile lor traditionale dar cu manusi pe maini. Karateka de 4-dan Kurosaki a luptat cu thailandezul Rebi Dechasi. Japonezul a pierdut. Urmatorul meci a fost al lui Fujihira (2-dan) contra thailandezului Hofwai Lookwantang. Karateka a invins prin KO in repriza a 4-a. In fine, japonezul Nakamura (2-dan) a luptat contra unui chinez (antrenat in Muay Thai, n.t.), Tan Charan. Karateka a reusit sa isi fac KO adversarul in prima repriza. Noguchi a simtit ca a obtinut un succes credibil desi oponentii nu erau nici pe departe dintre cei mai puternici luptatori din Thailanda. In iunie 1963, Noguchi a crezut ca a descoperit un campion in Tadashi Sawamura. Acesta era centura neagra 3-dan, avea o viteza foarte buna si desi era usor de categorie, lipsa de forta era compensata de mult spirit combativ. Sawamura a intrat in ring cu thailandezul Sama S. Adisong, la acea data considerat cel mai bun luptator al Thailandei, insa in timpul meciului a fost pus la podea de 16 ori, a 17-a oara nemaireusind sa se ridice; Adisong a castigat prin KO de runda a 4-a. In 1966, Japan Kick-Boxing Association organizeaza meciuri cu reguli care se apropiau mult de cele de Muay Thai in termenii echipamentului. Au fost stabilite 3 categorii de greutate, usoara, sub 124 livre (aprox. 60 kg, n.t.), mijlocie, sub 149 de livre (aprox. 75 kg., n.t.) si grea - peste 149. Victoriile se puteau inregistra prin KO, TKO, decizie, descalificare sau neprezentarea adversarului. Concurentii puteau ataca prin tehnici de pumn, lovituri cu antebratul, cotul, piciorul, capul si prin proiectii. In Corea, tehnici articulare si strangulari au fost permise un timp in competiile de acest gen pana la fuziunea cu organizatia japoneza.
Noguchi a invatat din aceste experiente numeroase lucruri, inclusiv cum sa modifice antrenamentele ca ele sa fie mai practice. Apoi, el a organizat un meci intre Sawamura si campionul Oriental de categorie mijlocie Monkontong Sweetkung. Lupta a fost transmisa la tv in 26 februarie 1967. Timp de 2 runde luptatorii au schimbat lovituri la egalitate. In cea de-a treia, Sawamura si-a surprins oponentul cu un genunchi prin salt la fata si i-a provocat un KO. Sawamura a castigat in consecinta titlul. Noguchi mai avea la acea data 3 campioni - 2 mondiali ai organizatiei Orientale, Jun Nishikawa la categoria usoara, Isao Fujimoto, la grea, si Shizuo Saito, campion national al Japoniei la categoria usoara. Toti acestia proveneau din sala Mejoro din Tokio. In aceasta perioada numarul de kickboxeri japonezi era in jur de 1500, dar entuziasti din Thailanda, Corea si Filipine ingrosau numarul aderentilor si spectatorilor. Campionii aveau cluburile lor de fani si cam in fiecare luna exista un meci prezentat de televiziunile japoneze. IN 3 iulie 1968 a avut loc un campionat care a adus pe ring 20 de luptatori din Thailanda, Filipine si Japonia. In ciuda promovarii ambitioase, evenimentul a atras putini spectatori. Un eveniment similar a avut loc 3 saptamani mai tarziu. In octombrie 1968 a fost organizat primul "World Kickboxing Tournament" in Tokyo.
Osamu Noguchi incepe astfel sa promoveze prima serie de World Kickboxing Tournaments in Japonia. Multi critici rauvoitori sustin ca sportul arata ca un Karate letargic. Concurenti din Coreea de Sud, Thailanda si Filipine participa la eveniment. Noguchi si asociatia sa stabilesc ca preliminariile sa se dispute in 3 runde, semifinalele in 4 si finala in 5.
Kickboxing :: Profile Luptatori
Profile Luptatori
S-a zis in nenumarate randuri ca nimic nu e mai diferit ca doua fiinte umane fie ele si frati gemeni. Si totusi capacitatea noastra de a invata se leaga de puterea de a "standardiza" oameni si situatii. Toti luptatorii cunosc anxietatea de la debutul meciului, mai ales cu un luptator necunoscut si pe care nici antrenorul nu-l cunoaste. Nu auzim atunci indicatii care, si cand sunt un pic eronate, pot fi reconfortante ("vezi ca asta desi are alonja nu stie sa o foloseasca etc"). Se simte ca nevoia de aer nevoia de a sti ceva despre omul din fata, sau macar de a putea afla repede in cursul meciului, pana cand nu se intampla infrangerea. Ce ar putea fi acele amanunte si cum le putem afla ?
Evident, primele lucruri care se vad sunt diferenta de inaltime, care da avantajul sau dezavantajul de alonja si tipul de garda, de dreptaci sau de stangaci, pe ultimul loc al neplacerilor (dar in ordine crescatoare) fiind cei care s-au antrenat (cu eficienta insa, pentru ca facut diletant obiceiul e catastrofal) sa schimbe garda in cursul meciului pentru a incomoda adversarul. Un antrenor care nu-si pregateste oamenii pentru strategia si tactica de a lupta in conditiile diferite expuse mai sus (avantaj sau dezavantaj de alonja, garda directa la directa, directa la inversa etc) seamana cu un maestru de vanatoare care incearca sa impuste cu aceeasi arma si cu aceleasi gloante orice fel de vanat.
Dincolo de acestea insa sunt multe alte diferente de facut. Desigur, un caz foarte comun si nu lipsit de periculozitate e al incepatorului sau antitalentului tehnic care arunca anarhic ce-i vine in mana si in minte ... s-au vazut mari campioni pusi in dificultate de asemenea insi tocmai pentru ca nu faceau nimic "ca la carte". Un motiv in plus pentru antrenori sa creada in ideea ca si oamenii fara talente deosebite pentru ring au locul lor in sala, si pentru campioni sa accepte fara sa strambe din nas indicatia sa faca sparring ici colo si cu cate un incepator FARA sa-l brutalizeze ci incercand sa invete din anarhia miscarilor lui.
Mai sus insa vin niste comportamente de ring care au fost analizate si reanalizate de specialisti si au dus la incadrarea, chiar a marilor luptatori, in cateva linii strategice distincte. In kickboxing, se aplica cu destula usurinta cele din box. Au fost numeroase controverse daca ele sunt rezultatul formarii constiente a luptatorilor pe tiparul calitatilor lor fizice (si daca pe cale de consecinta e bine ca cineva care adopta un stil nepotrivit cu ele in teorie e bine sa se schimbe "cu forta") sau daca ele sunt pur si simplu innascute si atunci, chiar daca un sportiv adopta un stil de ring nepotrivit cu ce pare corpul lui sa poata da, e bine sa fie lasat in pace pentru ca intodeauna "a doua natura", adica ceva dobandit nu ajunge la posibilitatile de perfectionare ale celei innascute.
Voi incerca sa examinez tipurile principale de luptatori si voi da exemple cunoscute pentru fiecare - K1 fiind deja destul de mediatizat, cele de acolo sunt cele mai accesibile. Evident, nici un luptator, cu rare exceptii, nu apartine 100% unei tipologii, majoritatea fiind amestecuri dintr-o tendinta dominanta cu cateva elemente din alte directii.
1. Luptatorii de atac.
Sunt constitutii beneficiind de obicei de bune calitati fizice din toate punctele de vedere - viteza, forta, explozie, rezistenta si poate si de un temperament mai impulsiv. Sunt genul de oponent care rar paseste in spate, si atunci numai ca sa faca loc unui nou asalt, lovesc cu serii lungi, incearca sa-si copleseasca adversarul cu numarul, viteza si forta tehnicii sau cel putin sa-l macine printr-un foarte agresiv razboi de uzura.
Sa detaliem subtipologiile.
Anglosaxonii folosesc termenul de "boxer" (ca termen particular si nu ca denumire generala a sportivilor care practica box) pentru ceea ce se numeste la noi "luptator de linie", de obicei un ins mai inalt, care are avantaj de alonja in categorie, care foloseste un joc foarte agresiv al directelor, cu ruperi de ritm, schimbari mici de unghi de atac care permit dublarea procedeelor, atacul cu serii multiple care nu permite adversarului sa se apropie si sa isi dezvolte ofensiva. Procedeele circulare sunt de obicei pregatite de cele directe, tactica avansata fiind de a "seta" un procedeu circular decisiv printr-un joc abil de procedee directe. Alteori procedeele circulare sunt utilizate pentru a forta defensiva adversarului intr-o maniera incomoda, urmand dezlantuirea unui asalt cu serii lungi. In kickboxing K1 Jerome Le Banner este exemplul tipic de "boxer". De obicei in avantaj de alonja, cu masa impozanta, cu o fenomenala agresivitate, Jerome a putut fi "stopat" din asalturile care coplesesc adversarul cu pumni pentru a face loc unor nu mai putin dure lovituri de picior numai de luptatori foarte norocosi, foarte subtili sau foarte duri. Are avantajul de a boxa stangaci, cu dreapta in fata si exploateaza bine acest fapt, stiind sa deschida prin numeroase variatii ale bratului de fata calea unor devastatoare directe de spate. A fost vazut pasind inapoi numai in momente de maxima dificultate - in fata lui Ernesto Hoost, ale carui lovituri dure de picior l-au costat ultima data o fractura de antebrat (dar si cu ea cu tot Le Banner incerca sa lupte !) sau ale carui serii savante de procedee circulare reuseau sa-i rupa si atacurile si defensiva. Andy Hug, un extrem de subtil tactician, i-a surprins punctul slab (barbia) si i-a provocat un KO, iar "capul de ciment" al lui Mark Hunt si duritatea teribila a contrelor acestuia, dupa ce isi incasase serii incredibil de lungi de lovituri, i-au mai cauzat o infrangere. Ray Sefo, un alt redutabil counterfighter, l-a surprins in anii mai tineri descoperit in asalt si l-a pus la podea cu un extrem de dur croseu de spate. In rest e destul de greu de spus cine il poate lovi cu eficienta fara a avea un cost enorm de platit. Gary Goodrigde, mult mai putin experimentat si tehnic, a suferit un cumplit KO de brat de fata (cum in boxul clasic numai Muhammad Ali si inca cativa reuseau sa faca). Hoost insusi nu a avut numai victorii in fata lui Le Banner, diferenta de duritate spunandu-si cuvantul. Francisco Filho, in ciuda rezistentei rodate prin sute de meciuri de kyokushin, si a faptului ca era, ca si Le Banner, finalist al Grand Prix-ului, a fost pe punctul de a fi eliminat cu totul din sport de un KO de directa de stanga dupa care s-a zvonit ca a dorit sa se retraga din K1.
Un alt apropiat exemplu e Mirko Filipovic. Cu o masa musculara extrem de valoroasa desi nu la fel de impozanta (e cel mai "definit" luptator din K1), de asemenea stangaci, cu box extrem de dur, Filipovic e de asemenea un extrem de periculos luptator de atac, cu atat mai mult cu cat flexibilitatea mai buna si explozia loviturilor de picior ii permit combinatii savante de directa, croseu, circulare de picior, care prind adversarii ca in clesti din prea multe unghiuri diferite ca sa se poata apara eficient. Bob Sapp, uriasul care l-a pus la podea de 2 ori pe Ernesto Hoost, nu a rezistat decat 1 minut si ceva, inainte ca un midkick sa-i coboare garda suficient ca un croseu de spate sa-l puna jos cu pometul obrazului aproape sfaramat. Si e numai ultimul exemplu dintr-o serie lunga ...
Dintre luptatorii cu garda "ortodoxa" cel mai puternic luptator de linie a fost Peter Aerts. Fara a fi impresionant de "savant" in combinatii (cel mai frecvent foloseste un 1-2 de directe urmat de devastatoare lowkicks sau circulare mai inalte de picior - fiind mult timp cel mai puternic highkicker din K1), agresivitatea combinata cu o rezistenta greu de crezut si cu o buna tactica au facut sa sucombe inaintea lui multi oponenti de valoare (Hoost, Hug, Le Banner), Aerts fiind de 3 ori pe locul 1 in K1. Numerosi luptatori au testat pe pielea lor duritatea lui "Lumberjack", ale carui lovituri de picior, chiar primite pe garda, rup oasele (cazul uneia din infrangerile lui Mike Bernardo) iar pe cvadricepsi duc la KO-uri prin rupturi musculare. Cat priveste boxul, Hoost a sucombat la un croseu, iar din loviturile de genunchi lista KO-urilor i-a adus reputatia de a fi cel mai aproape de tehnicienii de Muay Thai privind eficienta luptei in clinci. Alti buni luptatori de linie : Mike Bernardo, Remy Bonjaski, Alexei Ignashov.
Termenul de "brawler" (care "sare la bataie", cu subintelesul cel mai frecvent "din distanta scurta") sau "rusher"(care accelereaza ritmul si rupe orice tentativa ofensiva sau defensiva) e in schimb destinat luptatorilor care ataca mai putin in linie dar ca si cei de linie tot constant in fata. Exemplul "de aur" e Ernesto Hoost, luptator a carui tactica ar putea parea atipica si uneori chiar extravaganta, contestand in aparenta multe reguli ale sportului, daca nu ar fi de cunoscuta eficienta. Hoost, chiar in avantaj de alonja, foloseste mai putin directele si a fost in repetate randuri vazut atacand (si lovind de mai multe ori succesiv cu efecte teribile) cu bratul de spate, lucru pe care in mod normal un antrenor il proscrie incepatorilor ca fiind sinucigas. In mana lui Mr Perfect insa, devine pentru cei mai multi un cosmar. Hoost nu beneficiaza de forta foarte impresionanta, insa jocul de pasi tot timpul spre in fata, cu schimbari de unghi imprevizibile si viteza exploziva cu care isi copleseste adversarii, lansand atacuri din atat de numeroase unghiuri odata incat nu mai pot fi anticipate, l-au adus de 4 ori pe cel mai inalt loc, performanta inca neegalata. Sunt exemple de stiinta pura a luptei numeroase KO-uri spectaculare, unele aparent "contra regulilor artei". Fie ca "Mr Perfect" isi directioneaza dreapta exploziva de atatea ori inspre barbia adversarului incat pana la urma o si loveste fara drept de apel (Le Banner a primit la un moment dat o serie de 3 pumni de spate, 2 directe si un croseu, ceea ce e de necrezut din punctul de vedere al normelor clasice, de a nu dubla si mai ales a nu tripla bratul de spate - dar urmarind ajustarile de pasi si pozitie, ele sunt de-a dreptul savante), fie ca prinde adversarul intr-o rafala de directe, crosee si upercuturi (au fost adversari mitraliati cu serii de cate 11 !), fie ca seteaza prin acestea lansarea unor circulare de picior care, cand tintesc jos (lowkick) rup muschii (Jan Nortje, un gigant de 140 de kilograme, e ultima "victima", dupa ce Ray Sefo, penultimul invins, a cazut cu tibia fisurata de tentativa de a bloca), atunci cand lovesc garda rup antebratele (Le Banner) iar la cap ... e lesne de inteles ce se petrece.
2. Luptatorii de miscare.
Sunt de obicei mai putin avantajati fizic, mai gracili sau mai putin inalti. Beneficiaza de viteza si calitati bune de a lovi in miscare (timing, explozie). Un luptator de miscare va exploata fie jocul de pasi inainte-inapoi, initiativa adversarului de a-l lovi prinzandu-l fie prea aproape fie prea departe pentru a avea efect, fie schimbarile neasteptate de unghi al corpului, care amortizeaza loviturile, fie eschive si ajustari rapide de pozitie care incarca lovituri din numeroase unghiuri greu anticipabile. Stilul este spectaculos, un bun luptator de miscare facand sarea si piperul meciurilor de nivel inalt. Exemplul cel mai tipic si impecabil e regretatul Andy Hug. De statura si greutate mici pentru lumea supergreilor, a fost numit "Iron Man" pentru capacitatea de a rezista cu succes la asaltul dur al unor luptatori reputati pentru forta si tehnicitatea asaltului. Andy Hug era savantul acelor ajustari de pozitie infime care, vazute din afara, dau impresia ca e practic zdrobit in bataie de adversar, dupa care urma de fapt un asalt puternic, imprevizibil si de multe ori decisiv. Combinatii spectaculare, procedee insolite - lovitura "de ciocan" sau axkick si lovitura la coapsa cu calcaiul prin intoarcere aproape ca au ajuns sa-i poate numele, capacitatea de a lupta pe doua garzi ... si daca se mai adauga si acuratetea tehnicii, tactica miscarii in ring si un spirit de neinduplecat, se poate intelege de ce minime neatentii au fost platite greu de artizanii duritatii (Le Banner), de cei ai defensivei (Filho) si chiar de Ernesto Hoost insusi, Andy devenind notiunea insasi a sportivului care castiga prin tehnica, tactica si eleganta in fata fortei. Din generatiile mai noi, si poate nu inca la acest nivel, Stefan Leko e un alt bun exemplu de buna strategie de miscare, nu atat de sofisticata ca a lui Hug, dar facand fata prin viteza (I se spune nu degeaba "Blitz"), timing, acuratete. Aerts, intr-un singur moment de neatentie, a platit cu un KO teribil de dreapta tentativa de a lovi inalt cu piciorul. Ignashov, expertul duritatii genunchilor, a fost incapabil sa rupa barajul de directe, desi Leko era in dezavantaj de alonja, iar Mark Hunt s-a salvat printr-un croseu dur, intr-un moment de neatentie, de un meci pierdut cu detasare la puncte.
3. Luptatorii de contra.
Sunt avantajati de masa, forta, rezistenta, mai putin de viteza si timing. Un "counterfighter" va sari extrem de rar la atac, si atunci la o initiativa neconsumata a adversarului, in schimb, va astepta, suportand eventual cu stoicism multimea duritatilor adversarului, sau schimband cu finete pozitia corpului pentru a atenua impactul, si va lansa in momentul oportun o tehnica precisa si de cele mai multe ori extrem de periculoasa, fie prin duritate, fie prin atipie (speculeaza greseala adversarului) fie prin amandoua. Exista 2 subtipologii. Unii counterfighteri care beneficiaza de o viteza nu foarte scazuta sunt atacatori pe serii in momentul cand li se ofera oportunitatea, si au o defensiva foarte obstructiva, incercand permanent sa intrerupa initiativele adversarului. Altii, mai aproape de ceea ce se numeste "slugger" (luptator lent) vor adopta o tactica a loviturilor izolate si dure care intrerup initiativa adversarului pentru a seta un atac de aproape in distanta atat de scurta incat sa-i incomodeze si ofensiva si defensiva, cu serii scurte lovituri dure atat la puncte vitale cat si in zone de uzura (box la corp, lovituri dure pe garda, lovituri tintite ca sa dezechilibreze). Frecvent counterfighterii sunt dezavantajati de propria tactica in ochii arbitrilor de margine, si faptul ca "stau sa incaseze" ii costa victoria la puncte cand n-o obtin pe cea la KO, alteori chiar devin victimele greselii de a crede ca "pot duce" prea mult, iar meciurile lor nu sunt spectaculare ... decat prin out-come-ul unui KO de exceptie, obtinut uneori cand toate celelalte imprejurari afara de propria determinare pareau sa-l contrazica.
Counterfighteri tipici :
Francisco Filho.
Legendar deja in Kyokushinkai pentru a fi primul care a rupt mitul invincibilitatii japonezilor la ei acasa si pentru a fi trecut de doua ori proba de foc a celor 100 de meciuri de knockdown consecutive care e incoronarea calitatilor de luptator in Kyokushin. Se spune ca, inainte de a fi mers in Japonia pentru a castiga mondialele de kyokushin, se antrena printre altele facand "jumatati de test" de 100 de meciuri cu cate 50 de luptatori unul dupa altul insa, dat fiind ca numarul centurilor negre in Brazilia era si el limitat si nimeni nu era prea fericit sa-i mai faca fata, a acceptat ca in meciuri sa-si retina din forta loviturilor, adversarii fiind liberi sa loveasca oricat de tare puteau ! Statura inalta si forta, capacitatea de a absorbi socuri mari prin defensiva buna si stilul oarecum atipic de box, desi cel mai bun rezultat a fost ascensiunea pe locul 2 in K1, au facut ca lista infrantilor sai numara si ea numele mari (Hug, pus la podea de faimosul si atipicul croseu de spate, Hoost, surprins intr-un moment de dezechilibru de pozitie, dus in corzi si facut KO de acelasi croseu, de data asta dublat ... si lista poate continua ...).
Sluggers :
Mark Hunt si Ray Sefo.
Apropiati si ca origine si calitati fizice (mici de statura dar masivi), practica un stil care combina duritate si agresivitate. Pot suporta cantitati enorme de agresiune, Sefo fiind celebru pentru modul comic cum isi provoaca adversarii sa-l loveasca, uneori cu gesturi de dans sau rasete in plina "receptie" de lovituri, iar Hunt - pentru capacitatea de a-i fi rezistat cu succes artizanului KO Le Banner, odata reusind sa-l si puna la podea, de doua ori invins, insa nu fara a fi disputat victoria pana in ultimul moment - in ultimul meci, dupa ce rezistase la serii de lovituri care ar fi pus jos fara drept de apel pe oricine altcineva, a lansat un croseu dupa care Le Banner abia a "facut numaratoarea", fiind in iminenta de KO cand victoria parea sigura. Multi luptatori au platit cu meciuri pierdute momentele de neatentie infime cand victoria parea aproape sigura. Citand din victoriile lui Sefo - Aerts pus jos de un croseu dupa ce condusese detasat, Le Banner "dinamitat" cu o contra care i-a rupt asaltul, Mike Bernardo lovit pe sub propria directa de stanga de un upercut de spate aproape incredibil. O lunga lista de luptatori au intalnit pe piele proprie duritatea low-kicks care i-au adus lui Sefo porecla "Sugar foot". Hunt, e adevarat ca favorizat de absenta lui Hoost, cu care nu s-a intalnit pana acum, a urcat pana in varful piramidei in 2001, fiind castigatorul locului 1 intr-o serie de meciuri din care, desi se credea ca un luptator de 1m78 si 126 de kilograme nu poate fi un artist al procedeelor sofisticate, n-au lipsit nici lovituri surprinzatoare prin intoarcere la cap (in meciul citat contra lui Le Banner).
Un articol ulterior va fi dedicat unor diferente fata de boxul clasic si, odata cu dezvoltarea sectiei tehnice, speram sa putem oferi si exemple in imagini despre detaliile descrise.
Kickboxing :: A Invinge Obstacolele Fara A Lupta Cu Ele
A invinge obstacolele fara a lupta cu ele
Enorm de multi sportivi au simtit frecvent sentimentul de a fi blocati intr-un anume punct al evolutiei lor, in care totul pare sa stea pe loc, ceva de mult dorit se indeparteaza pe masura ce e urmarit, succesele intarzie, apar insuccese socante, contra unor adversari aparent mult mai slabi.
Greu de trecut de unul singur un asemenea moment, si totusi ... in ciuda arsenalului din jur (antrenor, echipa, parteneri de sparring, strategii auxiliare), sporturile de lupta sunt ceva ce se face de unul singur. Pe ring, fata in fata cu adversarul, tot ce mai poti spera ca ajutor e sa auzi o indicatie a celui care tine coltul ... si inca si aceea poate fi falsa, sau sa nu tina cont de ce posibilitatile reale si nu imaginare pe care le ai.
Ce e de facut ... ca de obicei, intoarcerea la vechile si bunele obiceiuri, imbunatatirea cunoasterii de sine, economisirea energiei, apelul la experienta cuiva care o are cu adevarat sau chiar profitarea de sfatul cuiva care nu se pricepe cine-stie-ce dar poate a vazut ceva ce nu se vede altfel ...
Fara a avea pretentia ca sunt exhaustiv, o sa incerc sa schitez cateva idei.
1. Dorinta de a invinge
Ca orice lucru "mare", ea poate duce si la bine si la rau dupa cum este folosita. Paolo Coelho, in "manualul razboinicului luminii", spunea ca cel mai puternic motivator al unui luptator e ce numea el "dusmanul ascuns" - si definea adversarul ascuns prin "acel adversar care nu a putut fi insultat atunci cand ne-a insultat". Ce reprezinta concret asa ceva ? Cel mai frecvent reprezinta ceva ce cei din jur nici n-au luat in seama la momentul cand s-a produs. Colegul care ne-a umilit in fata clasei batandu-ne ... am intalnit acum niste ani pe unul din "macho"-ii liceului si m-a socat omul batranicios, cu burta, chelie si degete ingalbenite de fumat ... si totusi momentul de care imi aduc aminte, cand m-a facut sa behai ca oaia in fata clasei ca sa nu ma bata nu s-a sters de tot din "motivatiile mele" (!) Sau poate tatal care, intr-un moment de manie, a tipat "Nu esti bun de nimic, n-o sa iasa nimic din tine !" chiar in ziua cand veneam triumfatori cu nota 10 la vreo teza ... Sau seful care pledeaza in fata angajatilor pentru atitudinea de winner, loialitatea fata de principii si cheile succesului si de fapt e protejatul nu stiu carui ministru ... Sau profesorul de la scoala care a dat nota cum laude unui baietas de patron de la care isi ia mobila in rate fara dobanda si dupa aia arunca in scarba "vezi, tu n-ai nici o sansa sa ajungi la nivelul lui" - normal, parintii tai nu o sa aiba niciodata banii alor aluia ... Etc. etc.
Dusmanul ascuns trebuie prevenit sa devina un consumator de energie mentala insa ! Definitia frustrarii negative este consumul de energie fara rezultate vizibile sau anticipabile. Dusmanul ascuns trebuie lasat sa ocupe scena mintii numai cand simtim ca nu suntem de ajuns de motivati pentru o sarcina de indeplinit. Altfel, el incearca sa reinvie in campul atentiei din ce in ce mai mult, pana devora tot, energie, atentie, concentrare, dorinta ... Cand dupa o intalnire pe scena mintii cu dusmanul ascuns devenim asa obositi ca o sarcina normala devine grea e semn de alarma ! Cand ne mai face si nervosi pe noi si pe anturaj inseamna deja ca ne trebuie o mica pauza si ca trebuie sa ne motivam pe alte cai ! De cate ori n-am tipat la vreun bun prieten sau i-am tratat cu raceala caustica sfaturile pentru ca in el in momentul acela nu simteam pe prietenul dezinteresat ci el devenise chipul tatalui care zbiara "nu esti bun de nimic" exact in ziua cand venisem cu vestea notei bune ?
Dusmanul ascuns trebuie de asemenea impiedicat sa exagereze cu motivarea. Daca vede ca nu poate sa distruga pe fata, el devine hiperzelos. Vrea din ce in ce mai multe succese, faima sau cel putin satisfacerea a din ce in ce mai multe vanitati. Devine un cenzor nemilos al momentelor de binemeritata odihna. "Te distrezi cand ar trebui sa te gandesti la victorie ???" etc etc. In asemenea momente el trebuie cu mare grija impiedicat sa ne transforme in sclavii propriilor succese sau insuccese.
2. Mintea
Uneori motivatia exista si pare buna si functionala si totusi rezultatele intarzie. Dar ... ne-am examinat pe noi insine in momentele pregatirii ? Lupta e ceva ce schimba inainte de orice perspectiva asupra timpului. Un minut comprima cateva luni sau poate un an de pregatire fizica, tehnica, tactica. Cate asemenea minute ne-am daruit in timpul pregatirii pentru a fi siguri ca ne vom misca eficient in acel minut al ultimei reprize de care depinde succesul sau insuccesul ? Cand antrenorul striga "si acum, tare !" am dat intr-adevar totul, sau mintea gandea "hai, tine-o cum poti, sa treaca si asta".
Uneori suferim de lipsa de imaginatie. Multi luptatori cred ca daca fac tot ce li se spune vor avea succesul ca de la sine. Se adapostesc dupa increderea in antrenor, mai ales cand rezultatele echipei par sa le justifice. Dar ... Studii de psihologie care au incercat sa demonstreze locul imaginatiei au dus la urmatorul experiment : au fost antrenate sa arunce la cos ca la baschet 2 echipe omogene ca statura si calitati fizice dar fara nici un fel de pregatire prealabila, adica nici unii nu facusera baschet inainte. Una din echipe a fost antrenata clasic, cu antrenor, ceilalti numai fiind solicitati ca pe durata unui antrenament clasic sa-si imagineze cum arunca la cos si marcheaza. Dupa 3 saptamani a avut loc testul final. Cei care se antrenasera clasic au aruncat intr-adevar mai multe cosuri cu succes ... dar numai cu 2 (!!!) Cei care statusera in fotoliu cu ochii inchisi in loc sa asude pe teren erau aproape la fel de eficienti !
Desigur, lucrurile se schimba pe masura avansarii in antrenamente, e de neconceput ca cineva poate lovi in box ca Lennox Lewis numai pe calea imaginatiei ... dar totusi experimentul spune multe despre o atitudine mentala care poate face diferenta intre succes si insucces. Un sportiv care isi planifica mental meciul, insistand chiar asupra micilor detalii, e ca un artist care isi contempla mental planul operei.
3. Comunicarea cu antrenorul
E vital ca schimbul de experienta sa nu fie unilateral. Antrenorul poate fi foarte bun si foarte experimentat dar nu e el cel care umbla in pantofii nostri, cum se spune. Cand se resimte o problema, si cand problema pare sa fie greu de trecut, oricare ar fi ea, e bine sa i se atraga atentia (si sa fie ales si momentul bun, pentru ca antrenorul e si el om si apasat de probleme si poate sa nu recepteze mesajul cum trebuie). Nu-i vorbiti in pauza de lucru la sac cand si-a impartit atentia intre 10 insi sau mai multi, nici cand a lucrat 12 reprize de palmare si abia mai sufla. Antrenorii buni, la randul lor, nu ezita sa provoace la discutii elevii, sa ii "traga de limba", sa vina in intampinarea a ce le lipseste. Uneori poate nici antrenorul nici sportivul nu dau din prima miscare de cheia problemei, atmosfera insa odata creata, poate face minuni si sa apara solutii nestiute.
4. Comunicarea cu echipa
E rar ca un talent arogant sa se poata afirma prea departe. Poti fi cel mai bun din echipa, te-ai gandit la bazele succesului tau ? Da, e adevarat, primul loc ti se cuvine, mai mult decat oriunde, in sporturile de lupta, cum am zis, se lupta de unul singur. Al doilea, desigur, antrenorului. Dar ... directa ta de stanga a functionat din prima bine, sau cei 20, 30 ... n insi cu care ai facut sparring au avut si ei un lucru de zis, chiar incepatorii care sunt o pacoste cand antrenorul zice "fa sparring si cu asta micu" si care te-au facut, fara sa vrei poate, atent la ce pericol e un luptator neexperimentat tocmai pentru ca ce "arunca" in tine nu e scris in nici o carte. Daca esti dur si ai o atitudine aroganta cu colegii sau pur si simplu daca nu incepi sparring-ul cu un zambet, cel din fata ta nu va fi incurajat sa dea din el tot ce e mai bun ca sa contribuie la formarea ta si vei avea un anturaj nemotivat sa te ajute.
Pana si cel mai prost om poate avea "ochi buni". Nu ezita sa intrebi un coleg despre ce nu-ti iese, mai ales cand antrenorul nu pare a fi in ziua buna si a raspuns cu un mormait de om obosit la intrebarile tale.
Pana si cel mai bun om poate avea ziua lui proasta. Daca sfatul primit nu pare bun, nu persevera in a-l urma de dragul autoritatii.
5. Comunicarea cu tine insuti
Incepand de la principiul "listen to your body" si mergand pana la subtilitati de comunicare avansate, au avantaj cei care se asculta pe sine. Unii luptatori (si dintre cei mai buni) isi tin jurnale despre etapele pregatirii lor. Un asemenea jurnal e adevaratul secret al pregatirii individuale si cele 5 minute (ca nu e nevoie de mai mult) pe zi in care i se dedica timp pentru a consemna pe scurt etapele pregatirii, cand se aduna in urma mai multe luni sau chiar ani de notite, se pot dovedi o arma de neevaluat. La inceput nu stim ce sa notam si uneori ni se pare ridicul, dar e util sa fie impartita pe capitole evolutia : forta de luptator (cine din sala e mai bun si de ce pare asa; cine a avut un moment de cadere sau a incasat contra asteptarilor o lovitura si de ce); pregatire tehnica (procedee tari, slabe, procedee de intarit, procedee care sunt extravagante sau nu par utile la etapa respectiva, ce a zis antrenorul despre ele); pregatire tactica (cand a avut o victorie un adversar slab, nu s-a datorat cumva unei smecherii ?) etc.
6. Mediul
E un loc comun, desi suna aiurea, ca un sportiv nu e departe de un ascet. La cate nu am renuntat toti, incepand cu odihna si comfortul si pana la cei cateva sute de mii transformati in echipament sau bani de stagiu cine stie unde in loc de petreceri cu prietenii ...
Dar uneori lucrurile mari se fac cu sacrificii mici. Eram in momente de demotivare si am cautat sfat la un mentor ... raspunsul a fost descurajant. L-am intrebat ce e in neregula, cantitatea de efort (prea mare sau prea mica), tehnica, conceptia strategica ... raspunsul dezarmant era ca toate sunt super ok si sa-mi vad de treaba. "Si ce sa fac totusi ?" am zis, aproape strigand. Redau raspunsul :
Esti risipit in multe eforturi si esti la faza la care te-au uzat si ai ajuns ca pentru orice mic efort investit sa vrei o recompensa. Simturile tale sunt uzate de prea multe impresii si si-au pierdut prospetimea. Vointa ta e uzata de prea multe ganduri si si-a pierdut coeziunea. De cate ori pentru ca ai indeplinit programul ti-ai oferit n mii de recompense ? Nu-ti mai oferi placerile ca recompensa la victoriile de parcurs, lasa victoria finala sa fie recompensa unica. Nu mai gandi cu alte cuvinte "vai, ce m-am obosit cu antrenamentul, sa-mi iau o inghetata" ci ia-ti inghetata, daca chiar iti lipseste, la ora fixa indiferent de ce ai facut si nu o mai privi ca pe recompensa efortului, ci ca pe un dar, altfel tot ce faci vei ajunge sa faci de dragul succeselor si insuccesele te vor demotiva rau.
Ca sa-ti desprinzi mintea de asaltul gandurilor, ia un obiect umil (mi-a recomandat un bat de scobitoare, si l-am pastrat dupa aceea ani de zile) si priveste-l 5 minute pe zi, fara nici un fel de pofta de a-l descrie cum fac oamenii mari, care cand vad culoarea "galben pai" nu tin minte culoarea in sine si impresia ei, cum face un copil mic, ci noteaza in minte fugar "galben pai" si inghesuie amintirea printre milioane de alte amintiri. Priveste obiectul 5 minute pe zi, la aceeasi ora, cu rabdarea si tenacitate de adult dar cu ochi de copil, n-ai vazut cu ce foame de senzatii ia un copil in mana o gaza sau un betisor care il intereseaza si cum ii diseaca aparenta incat il fac o amintire de neuitat ? In acelasi fel, adversarul privit cu ochi de adult e o prezenta spaimoasa si obositoare; privit cu ochi de copil, descoperi lucruri pe care nici el nu le stie si care devin armele tale.
Cand vointa ti s-a uzat, fa in fiecare zi si la aceeasi ora dimineata un gest anodin - de exemplu, ia o vaza care sta pe un pervaz si intoarce-o cu gura in jos dimineata si seara repeta gestul de-a-ndoaselea, intoarce-o cu gura in sus. Nu exista in general vointa deficienta (desigur, fata de scopuri intr-adevar realizabile, nu de genul construirii Romei intr-o zi) ci vointa disritmica, care ne face sa facem eforturi crispate, cu sufletul la gura. Nu ai remarcat ca eleganta marilor campioni fata de rigiditatea incepatorilor se trage din economia vointei ? Ei nu contracta muschi in plus, nu incearca sa faca ceva nici mai tare nici mai incet decat e cazul, economisesc pana si o respiratie. Ori de unde vine asta, daca nu din armonia vointei, si armonie inseamna gesturi ritmice, mici si consecvente. Vaza intoarsa cu susul in jos si invers zile in sir te poate invata ca si un adversar se invinge la fel de usor, cu un efort de vointa aparent mic, dar care tinteste adanc.
Kickboxing :: Victorii Si Infringeri
Victorii si infringeri
Sistemul american de a face marketing in jurul campionilor a adus in sport un concept - asociat imaginii "Campionului prin excelenta" - de "undefeated record" (nu a fost invins in nici un meci). Evident, intr-un sport dur, unde eficienta se vede cu ochiul liber, e greu credibil un campion al carui record e constituit majoritar din infrangeri. Insa tendinta de a exagera in directia opusa s-a dovedit a avea rezultate contrarii. Tendinta de a evita infrangerile cand adversarii potentiali sunt stiuti ca periculosi a dus la evitarea meciurilor cu cei "neconvenabili", s-au constituit o multitudine de federatii si asociatii profilate pe a construi "campioni in dosul curtii" - adica sportivi proprii carora li se aduceau numai adversari slabi si, cand si aceia erau periculosi in cursul meciurilor, se recurgea la arbitraje in cel mai bun caz discutabile etc.
Numeroase stiluri se revendica a avea la origine maestri neinvinsi. Totul a fost ok cata vreme erau inca putine stiluri ... cand insa au aparut cu duzinile au inceput sa fie puse intrebarile incomode. Ce inseamna cu adevarat neinvins ? Ca a luptat intr-adevar cu oricine, oricand si in orice conditii, sau mai degraba ca nu a fost invins pentru ca nici nu s-a luptat "cu cine nu trebuia"? In ce seturi de reguli s-au obtinut victoriile ? (E clasic deja exemplul lui Benny Urquidez, care a fost intr-adevar neinvins pe fullcontact highkick, si caruia i s-au "cosmetizat" infrangerile categorice cand a inceput sa concureze pe reguli de Muay Thai, mult mai dure, fiind declarate "meciuri nule". I s-a facut un real serviciu ?).
Si, revenind la tema initiala a discutiei - chiar si pentru sportivii de exceptie vine un moment cand nu e daca ci cand se vor confrunta cu un esec.
Amatorii care intra in primele meciuri se confrunta cel mai des cu teama de a nu suferi o infrangere atat de categorica incat sa fie demotivanta. Uneori calitati reale ale unui sportiv sunt irosite de antenorul, care, pentru a nu-si periclita faima, nu vrea sa-l expuna unui adversar mai experimentat. Desigur, prudenta si siguranta trebuie sa fie pe primul loc, decizia finala apartine antrenorului si nu e nimic mai detestabil decat antrenorii care, din vanitate, expun sportivi neexperimentati unui macel garantat contra unor adversari de valoare doar pentru a "apare si ei in carti". Insa unde se termina prudenta si unde incepe plafonarea ? Ce trebuie sa fie invatat un sportiv ca sa faca fata infrangerii ?
Exista tot atatea cauze de infrangere in spatele unui meci pierdut pe cati factori sunt care contribuie la construirea unui sportiv. O analiza atenta a lor duce la decizia corecta de a risca sa aduci elevul in ring contra adversarului, la cea opusa, de a refuza o infrangere garantata asteptand o mai mare acumulare de experienta si, in caz de infrangere, bilantul poate fi reevaluat pentru o mai buna sansa in viitor.
Nu exista sporturi cu mai multe "second chances" decat cele de lupta. Sunt cunoscute exemplele infrangerilor umilitoare suferite de atleti de varf, sau de anonimi care, dupa eforturi de perseverenta si concentrare remarcabile, au devenit stele ale sportului. De numeroase ori cariera unor oameni de top ai sportului a fost declarata "terminata" in urma unei infrangeri categorice, numai pentru a asista ulterior la un spectaculos "come-back". De numeroase ori s-a spus despre oameni ramasi ani de zile in esaloanele inferioare ca nu au nici o sansa sa ajunga "pe varf" numai pentru ca o evolutie ulterioara exploziva sa dovedeasca exact contrariul.
Sa examinam cateva din situatii :
1. Anonimul contra campionului.
"El" (campionul) e pe varf. Istoriile din jurul lui capata proportii de legenda. A-l invinge suna ca o gluma proasta cand antrenorul unui anonim ii propune sa faca un meci cu un elev de care nimeni nu stie nimic. Si totusi ...
Campionul e cunoscut si arhicunoscut. Antrenorul anonimului, daca a avut o reala pasiune pentru sport, nu i-a exagerat calitatile dar nici nu a avut o atitudine de admiratie neconditionata. Campionul e obligat, chiar daca e campion, sa dea pe ring tot ce poate. "Secretele" lui devin, paradoxal, din ce in ce mai putin secrete pe masura ce face fata unor provocari din ce in ce mai mari. Examinarea atenta a meciurilor lui dezvaluie si punctele slabe si cele tari. Consecinta e ca antrenorul incepatorului are un avantaj informational aproape absolut. Elevul lui, daca el si-a dat osteneala, va sti totul despre campion, in timp ce campionul nu va sti nimic. A sti nu inseamna insa numai a sti. E o cruzime si o stupizenie sa tii prelegeri elevului "asta face cutare si cutare greseala, du-te si fa-i cutare si cutare" ca si cum a face e la fel de simplu cu a intelege. A sti si a sti sa faci inseamna ore de antrenament cu atat mai crud cu cat provocarea e mai mare, pana armele sportivului nou contra punctelor slabe ale campionului devin reale si viabile.
De aici incepe avantajul strategic al nou-venitului. Campionul, mai ales ca are un renume de aparat, trebuie sa-si imparta timpul de antrenament in multe directii, pentru a face fata tuturor adversarilor potentiali. Nou-venitul are avantajul ca tot ceea ce are de facut e sa se concentreze pe un singur set de sarcini.
In fine, exista un "avantaj tactic". Putini campioni sunt atat de buni incat sa castige meciuri impunandu-se prin eficienta pura si duritate absoluta. Au si ei "smecheriile" lor, "minciunile lor". Arunca cutare procedeu slab ca sa seteze unul tare, mimeaza cutare ca sa ajunga la cutare. Anonimul va avea inca odata avantajul ca il poate "minti" pe campion fara ca minciunile lui sa fie dinainte cunoscute, si antrenorul care stie cu adevarat sa construiasca tactica de ring il va si invata in ce limite poate incerca sa minta cu un procedeu inainte ca minciuna sa fie cunoscuta si exploatata - ceea ce duce la posibilitatea de a folosi numeroase elemente surpriza pe care campionul le va vedea pe ring prima data.
Examinarea atenta a acestor principii face mai usor de inteles victorii sau meciuri dificile create de un anonim sau un sportiv slab contra unui "Mr. One and Only". Si de aici incep numeroasele istorii paradoxale ale marilor campioni care au avut momente de recul in fata unor necunoscuti sau foarte putin cunoscuti.
2. Sportivul in ascensiune contra campionului.
Sarcina e mult mai complicata. O victorie surpriza nu inseamna decat un mare avantaj tactic si psihologic, insa reactia campionului nu trebuie subestimata. Cu totul rarisim victoria unui anonim a dus la "sindromul leului ranit" - campionul devine vulnerabil si isi mineaza increderea in sine, faptul fiind exploatat de numerosi alti nou-veniti. Cel mai frecvent, campionul isi va readapta tactica si isi va lua inevitabila revansa. De aici incep obstacolele grele. Si totusi, din nou ... sarcina celui mai putin experimentat nu e asa grea pe cat pare. In K1 sunt cunoscute exemple de sportivi considerati inca in linia a 2-a care au facut meciuri extrem de grele celor de varf. E dat frecvent de exemplu meciul Hoost contra Musashi, castigat numai cu greu de Hoost dupa 5 reprize grele, pentru ca Musashi, stangaci si obisnuit sa lupte schimband garzile, a sesizat (sau a fost facut atent) ca Hoost are probleme cand e obligat sa se retraga (ceea ce ca idee pare greu, pentru ca Mr Perfect rareori a fost vazut pasind inapoi) si (aici intervine avantajul unei tactici bune) a utilizat garda inversa pentru a-i ataca piciorul de spate, impiedicandu-l sa-si lanseze faimoasele serii lungi de lovituri de aproape. Stefan Leko a creat situatii dificile unor sportivi grei cu lovituri extrem de dure (meci egal cu Le Banner, reputatul "KO-man" cu care putine meciuri se termina la puncte, Mark Hunt, cu care a dus recent un meci aproape de victoria la puncte, fiind surprins in final de un croseu mai mult din neatentie decat din reale probleme tehnice, Ignashov, Aerts etc).
Constuirea strategiei si tacticii are deci de rezolvat mai multe tinte. Din care cateva sunt mai clare si merita amintite cu precadere:
A nu neglija lucrul bazelor in raport cu sportivul. Stiinta sportului incepe si se construieste de la baze. Sportivul in ascensiune are nevoie de "injectii" periodice de lucru al bazelor adaptat la situatiile grele pe care i le poate crea adversarul mai avansat. Cum se desfasoara presiunea atacului aceluia ? Cum au procedat putinii care i-au facut fata ? Cum poate fi variat ritmul de lucru pentru a nu-l lasa sa-si exploateze punctele tari ? Cum a pierdut de mai multe ori in momente de slabiciune, incat acea slabiciune poate fi luata de regula si exploatata ? Lucrul cu bazele trebuie dus constant, de nenumarate ori, si creind situatii din ce in ce mai complexe in acea directie.
Diversificarea arsenalului. Cand campionul l-a vazut deja in lucru pe sportivul mai slab e problema deja usoara sa-i cunoasca si sa-i contreze arsenalul. E vital ca in jurul arsenalului de baza sa poata fi construite tehnici conexe care sa-l potenteze, asa incat campionul sa nu aiba de contrat putine arme ci un evantai mai larg. E o greseala tactica sa se accepte repede o revansa inainte ca noul arsenal sa contina mai multe noi elemente surpriza. E bine ca sportivul in ascensiune sa aiba cateva meciuri mai usoare in care aceste elemente sa fie dezvoltate in lupta reala, ba suprema smecherie poate fi de a-i crea campionului cateva "tinte false" (campionul va auzi ca challenger-ul a utilizat cu succes tactica cutare si procedeul cutare, insa challengerul nu le va folosi prioritar pe acestea ci una noua).
3. Amatorii la primele meciuri.
E un impact psihologic mare sa ai prima experienta timp real si ea sa fie o victorie categorica sau o infrangere categorica. Cateva lucruri de bun-simt :
Majoritatea covarsitoare a antrenorilor stiu ca meciurile de amatori pierdute, cand nu exista o disparitate mare intre nivelele sportivilor, se pierd din cauza problemelor de conditie fizica. Un sportiv mai putin experimentat, punand deoparte situatia unui KO norocos, va avea de alergat mai mult ca oricand poate la primul meci, unde ezitarile si lipsa de experienta pot si trebuie sa fie compensate obligand adversarul sa-si plaseze loviturile cu efort suplimentar ("alergandu-l pe ring").
Ce nu se ia in seama frecvent e raportul de forte intre conditia fizica in sala si cea de ring. Din experienta mea, efortul maxim in sala trebuie multiplicat cu 4 pana la 6 pentru a ajunge la ce se intampla pe ring. Mai concret, ii sunt necesare unui amator, sa zicem, 4 pana la 6 reprize la maxima intensitate la sac, 4 pana la 6 la palmare si 4 pana la 6 de sparring sau orice alta combinatie pentru a face fata la 3 reprize pe ring cu un adversar care nu e newcomer. E deplorabil ca un meci bine dus sa se termine prost nu din avantajul de experienta al adversarului ci pentru ca incepatorul pur si simplu nu-si mai poate exploata tactica din deficit de oxigen. De aceea antrenorii nu trebuie sa se sfiasca sa impuna o disciplina severa incepatorilor - absentele de la antrenamente si mai ales de la cele de conditie fizica, dincolo de unele situatii rezonabile, trebuie sa duca la decizia irevocabila a amanarii participarii pana la construirea unor arme mai eficiente ! Iar sportivul care a auzit o asemenea decizie trebuie sa faca orice altceva decat sa se demotiveze ! Antrenorul e generalul armatei sau ofiterul superior al echipei. A nu-l asculta e mai grav decat a pierde ascultandu-l pentru ca o batalie pierduta e mai putin importanta decat un razboi prost condus.
O alta problema este strategia testarii conditiei fizice in conditii aproape de timpul real. Sparring-ul, cata vreme e inca centrat pe a invata tehnici, e bine sa se faca inainte de celelalte elemente solicitante ale antrenamentului, pentru ca oboseala sa nu strice capacitatea de concentrare. Din contra, pe masura ce se apropie meciul, sparring-ul sau rutinele cu tema in care sportivul e solicitat sa-si exploateze armele dobandite si care par cele mai bune, trebuie sa se faca dupa rutinele de conditie fizica. Mai e buna si viabila tehnica lui in conditiile de oboseala maxima ? Daca nu, are vreo arma de rezerva ? Isi poate adapta tactica incat sa obtina in plina agresiune intervale de respiro ca sa-si revina ? Daca tot ce face la sparring face numai in varf de forma si odihnit, s-ar putea sa aiba surpriza ca lucrurile se schimba dupa 2 reprize timp-real si a 3-a poate fi fatala !
In fine, tactica pentru un incepator trebuie sa se concentreze pe elemente simple. Cele mai importante :
1. Aprecierea din primul moment al tipologiei adversarului cu care are de-a face.
- Alonja : E important daca oponentul e mai inalt si stie sa-si exploateze avantajul si inca si mai important daca este dar nu stie.
- Garda : Stangaci sau dreptaci e o diferenta atat de mare incat aproape ca nici nu merita spus ce sanse mai are cineva care face confuzii la acest capitol
- Tipul de asalt : Luptator care ataca, luptator care se misca, luptator care contreaza. Rezulta mai multe strategii simple cu care elevul trebuie obisnuit sa lucrze reflex :
2. Ce NU e de facut :
a) Nu intrati in asalt contra unui adversar mai lung de alonja si nu stati imobili in raza lui de atac. Din prima greseala (a veni inainte cu orice pret) veti fi stopati prin avantajul lungimii membrelor, din a doua rezulta ca adversarul va ataca constant pana va va obliga sa faceti pasi laterali si va lovi cu atat mai dur cu cat va forteaza sa intrati prin pasi gresiti in directia loviturilor. Utilizati fuga prudenta (nu atat de departe incat adversarul sa nu mai poata lovi dar nici sa nu mai poata fi lovit), miscarile trunchiului, tatonarea cu lovituri izolate sau dublate, obstructia prin stopaj si fuga sau clinci. Utilizati eficient spatiul de lupta, evitati sa stati altundeva decat in diagonale, ca sa nu fiti adusi in corzi.
b) Nu incercati sa stati pe loc si sa schimbati lovituri cu un adversar care e un atacant pe serii lungi, lipsa de experienta isi va spune cuvantul. Miscati-va, obstructionati, uzati-i rezistenta si contrati dur la fiecare greseala. Nu va lasati dus spre corzi, unde va putea declansa atacuri lungi.
c) Nu incercati sa atacati anarhic un counterfighter, e ceea ce el isi doreste. Obligati-l sa vina la atac, unde forta lui superioara va fi data inapoi de lipsa vitezei.
d) Cand adversarul se misca mult, incercati sa il duceti in corzi si in orice caz ocupati centrul ringului. Nu va epuizati energia in asalturi lungi pentru ca e ceea ce isi doreste ca sa va scada energia, apoi va incepe sa loveasca la uzura un punct slab pana va invinge. Contrati dur si scurt si nu dati inapoi pana nu-l puneti in dezavantaj tactic (cu spatele spre corzi), tineti cont ca un adversar de miscare nu are de obicei tehnici dure ci rapide si versatile si ca nu trebuie sa va speriati de numeroasele fente si sa dati inapoi la cea mai mica amenintare de asalt.
e) In fata unui stangaci tineti cont ca el de obicei are 3 meciuri din 4 cu un dreptaci in timp ce dv aveti numai 1 din 4 cu un stangaci deci el este obisnuit sa manevreze mai bine dreptaci in spatiul de lupta. E o mare greseala sa il atacati frontal mai ales cand are alonja si inca si mai mare sa va miscati spre dreapta dv - acolo asteapta procedeele lui lungi si puternice (directa de spate, piciorul de spate) si le veti resimti cu atat mai tare cu cat intrati singur in ele. Amintiti-va ca si cel mai puternic stangaci, care pare a avea o barbie de ciment, are ficatul in fata si un stop rapid si smucit acolo ii poate "taia gazul". De asemenea, ca directa crosetata e cea mai eficienta pentru a anihila tactica de pasi a unui stangaci si a evita forta procedeelor lui de spate. In fine, ca unde va puneti piciorul de fata e extrem de important - nu incercati sa boxati un stangaci cand piciorul dv de fata (stangul) e "pazit" in lateral de piciorul lui drept si nici sa-l loviti cu piciorul de spate pentru ca in aceasta situatie va pivota usor si va reveni cu asalt dur de brate. Cata vreme piciorul stang nu va iese in lateral de piciorul lui drept, utilizati stopaj si tehnici de revenire pentru a recastiga avantajul pozitiei.
3. Ce TREBUIE facut :
a) Castigarea respectului adversarului. Daca primul asalt nu se incheie cu un procedeu dur, chiar preluat pe garda, adversarul va prinde curaj ("asta nu da tare in mine"). Frecvent multe meciuri de incepatori sunt castigate in urma unui avantaj psihologic decisiv creat de plasarea unor lovituri dure in primele asalturi. Nu ezitati prea mult in alegere, ii dati timp sa atace el cu duritate.
b) Incercati sa fiti la obiect. Daca adversarul pare sa aiba un punct slab si e lovit de mai multe ori in acelasi fel, insistati. Nu incercati sa aduceti in joc tehnici sofisticate care necesita mare efort de concentrare si fizic daca adversarul e tinut la respect cu una sau doua tehnici simple.
c) Contra unui adversar care e in avantaj si ataca dur utilizati razboi de uzura. Nu-i creati avantajul de a va putea lovi tot timpul, faceti-l sa stie ca tot ce va plaseaza e scump platit, fie prin contre, fie prin efort fizic.
d) Tineti tot timpul garda la locul ei. Un singur moment de garda joasa poate costa un meci pana atunci bine dus. Expunerea barbiei e inca mai rau. Aparati-va tot timpul chiar si dupa ce arbitrul spune "Stop !" pentru ca adversarul e in dificultate, incetati asaltul (pentru ca e lipsa de fairplay) dar NU si defensiva pana nu ajungeti la o distanta sigura. Tineti minte ca si arbitrul stie asta si nu va incepe sa-l numere pana nu mergeti in coltul neutru. E o mare greseala ca garda sa va apere "vulnerabilele" solduri in locul capului si mai ales barbiei.
e) Daca sunteti in avantaj nu vi-l sacrificati mergand din prima pentru KO pentru ca s-ar putea sa aveti surprize neplacute de la un adversar "trezit din pumn". Uzati adversarul bine pana sa decideti "go for the kill". Fiti sigur ca e prins intr-un loc, moment si situatie tehnica cu adevarat sigure pentru dv inainte de a va "infige in picioare" pentru a administra seria fatala si fiti convinsi ca seria lunga nu va va lasa fara aer cu totul. Un adversar in dezavantaj va avea un mare "boost" psihologic daca simte ca, dupa ce a rezistat unei serii dure, urmatoarea vine numai cu jumatate de forta, si poate risca totul pe o carte ... de multe ori castigatoare. Meciurile se pot castiga si la puncte !
In fata unei infrangeri cel mai important pentru un sportiv e sa se fi gandit cu grija la cele de mai sus si infrangerea sa constituie un prilej de autoevaluare. Experienta psihologiei umane spune ca demotivanta cu adevarat e infrangerea din care nu e nimic de inteles mult mai degraba decat infrangerea care e o lectie dura, dar care poate fi invatata. De asemenea, ca teama cea mai grava e cea care deprima una din motivatiile de baza ale luptatorului - ceea ce anglosaxonii numesc "need to re-actualize one's self" (se poate traduce "nevoia de a simti o evolutie pozitiva prin acceptarea de provocari").
Fie ca atat victoriile cat si infrangerile sa ne faca pe toti mai buni !
Back To Home Page
